Transportul de mărfuri s-a redus semnificativ, în luna iunie
Întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 972,9 mii tone de mărfuri, în luna iunie 2015, cu 11,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 26,6% - în raport cu luna iunie 2014, arată date ale Biroului Naţional de Statistică informează (BNS).
Totodată, statisticile BNS atestă că în primele șase luni ale anului curent întreprinderile de transport au transportat 5301,4 mii tone de mărfuri, în scădere cu 6,5% față de perioada similară din anul 2014.
În ianuarie-iunie 2015 întreprinderile de transport auto au transportat 3156,8 mii tone de mărfuri, cu 5,2% mai puţin faţă de perioada corespunzătoare din anul 2014. Cu mijloacele de transport feroviar în șase luni au fost transportate 2087,2 mii tone de mărfuri, cu 7,8% mai puțin decât în 2014.
În prima jumătate a anului curent cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 48,9 mil. pasageri, cu 12,4% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014. Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-mai 2015 au fost transportaţi 1459,5 mii pasageri, cu 5,0% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din anul 2014.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md