Am traversat centrul orașului pe jos, spintecând mulțimea care invadase bulevardul Ştefan cel Mare dinspre Academia de Științe și iată ce am văzut: în mijlocul oamenilor întărâtați, zâmbitori, veseli, triumfători, jubilau Dodon și Usatâi, mergeau la braț, strigând jos mafia, când ei înșiși sunt mafia, mergeau blindați de hahalere cu cefe de oțel, lați în umăr, cu ochi răi și obraznici, gata să se ia de toți care ar fi crâcnit contra celor doi escroci.

Am văzut protestatari care se luau de fetele care mergeau pe trotuar, spunându-le lucruri deocheate. Am văzut atâția tipi dubioși, privind cu ură în jur.

M-am apropiat de unul și l-am întrebat al cui e steagul pe care-l purta pe umăr, al cărei țări și nu a știut ce să-mi spună. Mi-a zis că i l-a dat unul. Și era un tricolor.

Am văzut oameni înrăiți, veniți să distrugă, strigând jos mafia, în fața și în spatele lui Usatâi și Dodon, și m-am îngrozit de ceea ce urma să se întâmple.

Acum, când scriu acest text, ei, probabil, asediază deja parlamentul, pentru că pentru asta au venit.

Oameni plătiți. Unul dintre ei  mi-a recunoscut asta. Mi-a spus că sunt plătiți. Sunt plătiți ca să distrugă. Ca să dea în poliție, ca să spargă ferestre și să provoace haos.

Mi s-a făcut frică. Treceam printre ei. Doar că în sens opus, mergând la serviciu.

După ce i-am lăsat în urmă, am văzut atâția oameni pașnici grăbindu-se acasă sau la serviciu. Iar pe Decebal am văzut un lanț de oameni bătrâni, de oameni sărmani, răsfirat de-a latul pieței Decebal, în fața unui microbuz, de unde li se împărțea o farfurie de supă și alta de hrișcă, mâncând, unii dintre ei, direct în stradă. Ei bine, oamenii ăștia nu au ieșit la proteste. Oamenii ăștia sărmani mâncau supă și hrișcă în stradă.

E prima revoluție la care nu vreau să iau parte. Pentru că nu vreau să-i aduc la putere pe Dodon și Usatâi, pe Bătrâncea, care a rupt harta României mari în plenul parlamentului, pe toți tipii ăștia românofobi, care urăsc tot ce e românesc, care abia așteaptă să tragă cortina pe Prut și să instaureze dictatura și teroarea în Moldova.

I-am văzut cum arătau. I-am văzut de cine erau înconjurați. I-am văzut de ce tipi dubioși și fără scrupule erau înconjurați. Și mi-am zis:

-Asta nu e revoluția mea.

Nu vreau să-i aduc cu mâinile mele la putere pe cei care urăsc tot ce e românesc, care sunt niște mafioți în carne și oase.

Nu vreau să iau parte la revoluție alături de Usatâi și Dodon. Mi-ar fi rușine să fac asta. Să iau parte la revoluție alături de oameni plătiți ca să ia parte la revoluție.  Și îmi zic:

-Asta nu e revoluția mea.

Din 1989 mereu am fost în stradă.

Acum e pentru prima dată când nu am ieșit.

Nu vreau să iau parte la o revoluție sub drapelul lui Usatâi și Dodon, care mă urăsc, care ne urăsc, care au trădat acest popor și au pus în genunchi această țară.

-Asta  nu e revoluția mea.

Am văzut la ce acte de violență s-au dedat ieri. Am văzut cum au lovit oameni, cum au tras în deputați și în polițiști, cum au tras în femei și mi-am zis:

-Asta nu e revoluția mea.

Eu la așa o revoluție nu vreau să particip.

Nu știu ce vor face și azi. Poate deja fac. Mi-e frică. Mă tem pentru oamenii care vor suferi și zic.

-Asta nu e revoluția mea.

Asta e revoluția lui Dodon și Usatâi, dar nu, nu e revoluția mea.

-Asta nu e revoluția mea!