O dată ce-ai transformat un popor într-o gloată, el se supraveghează, se mutilează, se torturează singur, neîncetat, măcinat de vulnerabilitate, ca un melc scos brutal din cochilia lui.

Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, (Humanitas, 2008, p.133)

Există săptămâni în care (nu) devine foarte uşor să scrii sinteze. Fiindcă săptămâna se reduce la un singur eveniment. Un fel de mega-story care le eclipsează pe toate celelalte...Nu ştiu dacă aţi sesizat în textul din vinerea trecută o notă extrem de îngrijorată şi premonitorie. Şi acel apel aproape dezesperat: „Ar fi prea frumos să se întâmple un lucru: să nu mai iasă niciun om în stradă! Niciunul! La niciun meeting! Doar imaginaţi-vă: ies Dodon, Usatâi, Plahotniuc, Nastase, Ghimpu, Sturza, Sandu ori cine altul mai face meetinguri pe-acolo, la tribună, iar în faţă – nimeni! Niciunul! Ţipenie de om!”

Însă chemarea mea venea prea târziu, şi, la o adică, ce valorează ea?... Eu nu sunt televizor. Şi acele câteva zeci de cititori, dacă nu sunt şi aici prea optimist, ce pot face? Cu atât mai mult cu cât bănuiesc (mai degrabă sper) că ei sunt oameni cumsecade, înţelepţi şi chibzuiţi...

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat...

Iată ce scriam eu în iulie 2015!: „Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?... În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!”

Nu vă supăraţi că vă dau tot cu citate din propria-mi opera omnia... Dar nu ştiu ce mai este de comentat. Vă scriam în septembrie că ne îndreptăm spre o autodesfiinţare programată... Iar în octombrie vă scriam următoarele: „Regula de aur a celui care a nimerit în capcana mlaştinii este să facă cât mai puţine mişcări, inclusiv respiratorii, pentru a diminua din viteza scufundării. Inevitabilă, orice nu ai face, dacă nu trece nimeni pe alături să te scoată. Cu cât te agiţi mai mult – cu atât te scufunzi mai repede. Şi doar nimeni nu are dubii referitor la „buna credinţă” a celui împotmolit! Cu adevărat, drumul spre iad este pavat cu intenţii bune...”

Cred că am exagerat deja prea mult cu auto-citatele... Dar dacă şi există ceva care te aduce la o stare de disperare totala, aceasta este neputinţa...

Despre similitudinile cu aprilie 2009 este inutil să mai scriem: iarăşi nişte indivizi dubioşi iau cu asalt instituţii publice... Puteţi să vă amuzaţi să căutaţi diferenţe. Esenţa rămâne neschimbată.

Nu am să vă scriu nici despre (in)acţiunile deputaţilor, preşedinţiei... La cât au fost înjuraţi (pe dreptate şi nu prea) zilele astea, ce să mai zic şi eu? Numai că aceşti deputaţi au fost aleşi. Nu cu 5 şi nici nu cu 10 ani în urmă, ci doar cu unul. Şi atunci când Năstase zice că reprezintă „trei milioane şi ceva” de persoane, poporul adicătelea, eu l-aş invita să mai privească înapoi la rezultatele scrutinului. Ce anume nu ştiaţi acum un an, Domnii mei, despre Plahotniuc? Sau ce anume nu ştiaţi despre Filat? Şi cu toate acestea, mult-huiduiţii noştri „carleoni” şi „escobari” au fost aleşi... De către extratereştri, pe semne, căci poporul e cu Năstase!

În schimb, am să vă scriu despre noi, despre reacţiile noastre... Iată, de exemplu, mă uit la un video în care un ins ţipă disperat în piaţă: „Unde-s oamenii de cultură? De ştiinţă? Să vină să ne conducă!”. Dar tipului nu i-a trecut prin cap că dacă nu sunt oamenii de cultură şi de ştiinţă cu el alături ceva nu-i în regulă?... Şi celor care rămân extaziaţi în faţa acestei isterii nu le trece asta prin minte?

O altă idee tot de prin spaţiile publice: cică dreapta şi stânga s-ar fi unit graţie unui mesaj social comun... Care dreaptă? Năstase & Co? Care lua cu asalt AntenaC? Ăsta-i european?... De ce i s-a trezit a protest social tocmai acum? Sau Dodon cu Usatâi sunt interesaţi de probleme sociale? Nu mai spuneţi! Atunci ce caută şi unul şi altul regulat la Moscova? Ah da, uitam: aici nu-i geopolitică. Nici în panourile electorale cu Putin nu-i geopolitică. Putin în genere e o invenţie. Un iepuraş de pluş... Ruşii nu vin. Ei în genere nu există. E o invenţie a capitalismului în putrefacţie avansată, un complot împotriva mişcărilor sociale internaţionaliste care duc o luptă aprigă (începută brusc, hodoronc-tronc) împotriva oligarhiei mondiale!

Mai departe: cică toată presa internaţională minte. Iată noi, în Moldova, care suntem cu toţii inteligenţi şi destepţi, într-atât de deştepţi încât i-am ales pe Plahotniuc şi pe Filat în Parlament, nu greşim, dar instituţii precum DW, BBC şi celelalte de teapa lor greşesc. Faptul că informaţiile au apărut cu o oarecare întârziere, nu trezeşte bănuieli nimănui... Faptul că „greşesc” toţi, nu unul-doi, ci toţi! iarăşi nu trezeşte bănuieli... Iată acum şi în Guvernul României au rămas doar incompetenţi... Cică nu-i empatie cu protestanţii... I-o fi cumpărat Plahotniuc pe toţi. I-o fi tumănit pe toţi şi doar noi, moldovenii, îl considerăm hoţ, pe când restul umanităţii progresiste îl consideră om integru şi onest... Nu credeţi că e ceva defectuos în acest raţionament?

Dar erorile de percepţie (poate şi ale mele în acest text) ramân erori de percepţie, chiar dacă costă foarte scump uneori... Ceea ce este inacceptabil şi într-un fel este diagnoza cea mai fidelă a societăţii Republicii Moldova sunt reacţiile la agresiunea asupra lui Mihai Ghimpu. Nicio şansă... Noi ni-l merităm deplin pe Plahotniuc! Iar dacă nu aţi sesizat legătura care există între bucuria unora când un om, oricare ar fi el şi oricare ar fi atitudinea noastră faţă de el, este agresat de mulţime, iar mai precis, primesc plăcere de la vizionarea unui video cu această barbarie, atunci vă asigur că ni-l merităm pe Plahotniuk dublu! Iar dacă găsiţi justificări acestor barbarii de genul „eu sunt împotriva violenţii, dar el şi-a meritat-o...” atunci vă asigur că nu vom scăpa de Plahotniuci încă mult timp. Va pleca ăsta şi va veni un altul. După chipul şi înfăţişarea noastră!

Pe final am să vin şi cu o noutate bună pentru noi toţi: dacă trecem de 2016, deşi nu va fi uşor, lucrurile se vor îmbunătăţi în 2017. Brusc şi oarecum neaşteptat, o multitudine de probleme vor dispare. Aşa am citit într-o bulă de cristal, iar eu cred ce văd în ea şi doar în ea!

De-am ajunge noi teferi pâna atunci...