Nu înțelegeam ce se întâmplă și de ce troleibuzul în care am urcat, nitam-nisam, s-a oprit în mijlocul străzii, doar la câțiva metri de stație, gâtuind traficul. Să-i fi sărit troleul de pe cablurile aeriene. Nici vorbă. Acesta era la loc. Deci cauza nu era asta și era alta. Dar care era oare? Mi-am rotit capul în toate părțile, dar, oricum, nu am putut pricepe de ce am încremenit pe nepusă masă în plină stradă, îngreunând circulația și provocând un vacarm de nedescris. Claxoanele urlau în spatele nostru, iar șoferii care treceau pe alături își scoteau capetele din mașini și răcneau înjurături. Toți din jurul meu au început să dea semne de neliniște. Până și cele două băbuțe din strânga mea, ambele cu câte trei lalele roșii în mâini, au prins să țipe de ce nu pornim, dar nu știu de ce țipau la mine, de parcă eu aș fi avut vreo vină.

Am sărit în picioare și mi-am croit drum prin mulțime. Din urma mea înainta, pufnind, taxatoarea. La cabina troleibuzistului am ajuns primul și l-am văzut pe șofer stând prăvălit cu capul pe volan. Taxatoarea m-a dat nervoasă într-o parte și a trântit ușa după ea. Mă uitam prin geam. Mă temeam să nu i se fi întâmplat ceva foarte nasol și, de aia, nu plecam. Femeia l-a zgâlțâit de umăr și acesta și-a ridicat brusc capul de pe volan, privind-o cu niște ochi sălbăticiți, debordând de frică. Bărbia îi tremura și dinții îi clănțăneau, iar de pe frunte îi curgeau valuri de sudoare. Îi tremurau până și mâinile pe care și le descleștase de volan. Dintr-o ochire, am înțeles că făcuse un teribil atac de panică, în plin trafic.

Lumea din salon țipa să pornim mai repede sau să deschidă ușile ca să iasă afară. Taxatoarea îi dădu să bea o sticlă cu apă și s-au schimbat cu locurile, ea așezându-se pe scaunul lui. Mașina s-a urnit din loc și s-a înscris iar în trafic. Șoferul stătea alături de taxatoare cu capul rezemat de peretele cabinei, inspira adânc și-și ținea ochii închiși. Troleibuzul avansa pe dunga străzii și eu m-am întors în salon, la locul meu. Cele două băbuțe, cu lalele roșii în mâini, discutau despre pisicile pe care le-au lăsat singure acasă. O fată din fața mea îl bârfea la mobil pe un prof de la facultate că nu-și predă cum trebuie materia. Niște tipi de lângă uși râdeau cu gura până la urechi.

Nu peste mult, a revenit în salon și taxatoarea, iar troleibuzul continua să meargă.

La Zorile am coborât. O rafală tăioasă de vânt mă plesni în față. M-am uitat peste umăr și l-am văzut pe șofer ținându-și mobilul la ureche și râzând zgomotos.

Vântul sufla din ce în ce mai nervos și o cracă dintr-un copac se prăbuși peste picioarele mele, sfâșiindu-mi pantalonii și umplându-mi genunchii de sânge.