Când am văzut-o pe această bătrânică mergând anevoie pe drum, cu o servietă maro deasupra capului, ca să se protejeze de ploaia care răpăia din ce în ce mai tare, l-am rugat pe prietenul meu Tudor să frâneze în dreptul ei. Mașinile vâjâiau pe lângă ea în prostie, dar bătrânica nu se întorcea cu fața spre șosea și nu încerca să le fluture din mână, ci continua să dupăiască pe drum, cu capul în pământ, fără să se uite prin părți. Ce m-a mirat cel mai tare e că își văzu de drum, chiar și atunci când Tudor a oprit mașina și a strigat-o. Bătrâna s-a oprit și ne-a privit mirată, nevenindu-i să creadă că o strigam pe ea.  I-am zis din nou că am oprit pentru ea, și că o putem duce până în satul vecin. Căci cum să mergeți pe jos până în satul vecin, pe ploaia asta, mai ales când mai aveți de urcat și un deal?

Am invitat-o să urce. Vrând-nevrând, bătrânica s-a apropiat. Și așa cum se apropia de mașină, protejându-se de ploaie cu servieta aia maro, de mult ieșită din modă, veche și jerpelită, mi s-a făcut milă de ea. Părea așa de nefericită, măcinată de cine știe ce suferință interioară. Nu a urcat imediat. Mai întâi, s-a sprijinit de cantul portierei, spunându-ne că ne mulțumește pentru bunătatea noastră, dar o să meargă mai departe pe jos, și vru să se pornească. Dar de ce, doamnă? am întrebat-o noi, într-un glas. Pentru că nu am nici un ban la mine, și apoi nu mai am chiar așa de mult de mers, ne-a spus ea, evitând să ne privească. Dar noi vă luăm și fără bani, pentru că mergem în aceeași direcție. Dacă nu ar fi plouat afară, nu cred că ar fi urcat în mașină. Dar ploaia se înteți. Ploua cu găleata și bătrânica, vrând-nevrând, a urcat pe scaunul din spate.

Ne-a povestit că, pentru a mai face niște bani, lucrează ca profesoară de chimie pe o jumătate de normă în satul vecin. Și nu o să întârziați la ore? am întrebat-o eu. Lecțiile le-am făcut deja. Acum merg acasă. Noi o să vă lăsăm chiar în poartă, i-am spus, și am rugat-o să ne spună unde stă.

În timp ce o ascultam, am privit-o. Purta o bluză albă foarte curată, dar veche și spălăcită și iar mi s-a făcut milă de ea, gândindu-mă ce tare au mai sărăcit intelectualii de la țară. 

Un bărbat trecut de mult de prima tinerețe, stătea adăpostit sub un nuc rotat. Când ne văzu mașina rulând pe drum, își părăsi umbrela copacului și alergă spre marginea drumului, făcându-ne din mână. L-am luat și pe el.

Prima coborî bătrâna. I-am deschis portiera și am ajutat-o să iasă din mașină, sprijinind-o cu mâna.

Bătrâna își dezlegă sârma cu care-și legase poarta, și intră în curte. Am urmărit-o cu privirea un timp, pentru că simțeam un fel de milă față de bătrâna asta, și am văzut că locuia într-o casă veche, cu pereții coșcoviți. Frumoasă cândva, dar veche acum. Marea bubă însă era acoperișul, cu câteva olane lipsă.

Tudor reveni pe strada principală și nu am mai văzut-o pe bătrânică. Bărbatul din spate însă ne-a întrebat.

-Da voi știți cine e bătrânica asta?

-Cine e?

-E mama lui… Și ne-a spus un nume.

Am rămas mască. E mama lui… Dar tipul acela e un milionar. Ce milionar, e un miliardar, e un tip putred de bogat, e un tip care s-a îmbogățit pe seama statului, e un interlop, mânjit cu toate alifiile, un individ fără scrupule, care a protejat bandiți, un politician fără niciun Dumnezeu. Mă uitam la bărbatul trecut de mult de prima tinerețe și parcă nu-mi venea să-l cred. Cum, bătrânica asta necăjită, să fie mama tipului acela, care trăiește într-un castel, într-o zonă de lux din Chișinău, într-un castel cum nici prin Europa nu vezi chiar peste tot, și are în garaj câteva mașini trăsnet?

Nu se putea. Bătrânica asta nefericită să fie mama tipului acela cu vreo două vile prin codrii Orheiului? Era imposibil.

Ceea ce mă mira cel mai tare era contrastul dintre femeia aceea sărmană și fiul ei putred de bogat. Dacă e așa de bogat, de ce nu și-a ajutat și mama?

Pentru că a uitat de ea. Din ceea ce mi-a spus autostopistul din spate, de ani de zile nu și-a mai vizitat mama.

Un milionar cu o mamă săracă lipită pământului, care lucrează chiar și la pensie, și încă în două locuri, pentru a lega tei de curmei.

Un milionar corupt până-n gingii și acea bătrânică ce se întorcea pe jos din satul vecin, și asta în fiecare zi. Parcă nu-mi venea să cred că între ei putea să fie vreo legătură. Că puteau să fie mamă și fiu.