Un nou sezon de proteste se anunță la Chișinău. Inițiativa, de data asta, vine de la Renato. Probabil așa au decis sorții. Pretextul este unul inventat. Dar ce mai contează? În postarea sa de pe FB, primarul de Bălți invocă pericolul care ar veni din schimbarea sistemului electoral. O eventuală trecere la sistemul mixt, chipurile, ar favoriza PD-ul care, prin corupere, ar putea obține mai multe mandate. Dacă e să vorbim la subiect, atunci experiența ne demonstrează că mult mai ușor pot fi ademeniți deputații gata aleși, decât cetățenii în circumscripții de circa 56 mii alegători. Totodată, politicianul recunoaște că partidele noastre trebuie modernizate, că sunt prea departe de grijile cetățenilor, dar vede asta prin lozinci și apeluri sterile. Chiar dacă argumentul liderului PN nu rezistă niciunei critici, cei de la Platformă imediat au spus DA protestelor. Era și de așteptat. Liderul socialiștilor s-a declarat, și el gata, să răspundă la apel. PLDM-ul, după o zi și o noapte de reflecții, de data asta a hotărât să nu se solidarizeze cu cei din PN și PSRM.

Ce vor protestatarii? Lozincile sunt cunoscute, mizele – la fel. Pentru Usatîi și Dodon, asta înseamnă schimbarea vectorului geopolitic și îndeplinirea cu succes a misiunii. Ce va fi după, puțin îi interesează. Măcar și potopul. Pentru Năstase și echipa DA, dar mai ales pentru Ţopii din spate, înseamnă revanșa în fața lui Plahotniuc. Pentru liberal-democrați, speranța de a-și scoate fostul șef de partid de la pârnaie. Fără Filat, PLDM-iștii par cu totul debusolați. Deși, după cum arată ultimele sondaje, nu au nicio șansă să nimerească în Parlament, ei, oricum, vor anticipate. Straniu, nu? Adevărați kamikaze! Așadar, la prima vedere, mizele protestatarilor sunt diferite, scopul este unul: destabilizarea situației din țară și provocarea anticipatelor. După cum vedem, în realitate, posibilii câștigători ai protestelor sunt un număr relativ mic de indivizi, iar marii perdanți – majoritatea oamenilor care au mai rămas pe acest petic de pământ.

De ce tocmai acum? După beția succesului primului val de proteste și iminenta mahmureală de după, opoziția intransigentă trăiește clipe de agonie. În dosarul legat de furtul miliardului au început să apară nume sonore și să cadă în plasă pești mari. Mulți dintre aceștia, după cum se vehiculează în spațiul public, ar sta în spatele protestelor. Guvernarea, din contra, între timp s-a mobilizat și a punctat. Directorul unei cunoscute societăți cu capital străin, mare importator, îmi spunea că situația la vamă s-a schimbat radical. Agenții economici nu mai sunt intimidați și forţaţi să dea mită. Un important funcționar public îmi vorbea zilele aceste despre un lucru, în opinia sa, greu de imaginat până nu demult: pentru a te angaja într-o funcție bună, nu mai este nevoie să plătești! Să nu ne îmbătăm, totuşi, cu apă rece. Este doar un început. Foarte multe sunt încă de schimbat, dar semnalele care vin, evident, bucură. Chiar dacănu pe toți.

Odată ce au renunțat la ipostaza de opoziție civilizată, alias constructivă și cooperantă, protestatarii rămân consecvenți sloganului care le-a marcat strategiile: cu cât mai rău, cu atât mai bine. În afară de populism ieftin și obsesia anticipatelor, adică de dorința de a prelua puterea, în declarațiile opoziției protestatare nu se întrevede niciun program coerent de schimbare. Doar vorbe goale și slogane. A încercat cineva, în baza sondajelor, așa cum sunt ele, să modeleze componența unui viitor parlament, constituit în urma unor alegeri anticipate, atât de mult râvnite de opoziție? Faceți acest exercițiu. Veți obține un tablou interesant. Asta vă doriți? Eu, unul, nu!

Aceiași actori, aceleași fețe, aceleași slogane, aceiaşi oameni ghidați de aceleași scopuri și mize. Istoria se repetă. De data asta, se configurează o farsă. A te da rotund și tare, a critica fără a oferi soluții concrete și reale, doar populiste (când, totuşi, te încumeţi s-o faci), nu este mare scofală. Da, pe termen scurt poți fi chiar aclamat de mulțimea disperată. Dar nu ține mult. Până la prima încercare, până la primul obstacol mai serios. Lipsa totală de rezistență față de ispitele puterii, care scot la iveală un caracter arogant și egoist, scot scheletele din dulap, ipocrizia devenită deja proverbială  toate aceste calități și realități confirmate de-a lungul timpului fac specificul majorității politicienilor noștri, fie că sunt la guvernare sau în opoziție. Asta îl întărește pe cetățeanul necăjit, zăpăcit și de aceia înrăit în convingerea că toți sunt o apă și un pământ și preferă să voteze cu hoții și șarlatanii, care promit că vor fi mai buni. Și chiar se dovedesc a fi mai buni… hoți și șarlatani.

Astăzi, când situația rămâne destul de complicată, dacă nu critici( or motive pentru asta sunt destule, dar încerci să susții și să încurajezi guvernarea în eforturile de-a face față lucrurilor), imediat ești plasat în tabăra apologeților puterii. La noi este cool să critici de dragul criticii și să aprinzi spiritele cu strigăte: „Jos!”. Unii chiar și-au făcut din asta o profesiune. Mulți dintre aceștia, evident, suferă de amnezie. Este cool să afirmi că totu-i rău și toți trebuie închiși. Iar atunci când asupra ta planează niște suspiciuni și ești invitat pentru probe, la fel de tare strigi despre imparțialitatea justiției. Aici cercul se închide. De aici sunt doar două ieșiri: ori, devii erou național, dacă ești curat, ori te trezești după gratii, dacă ești cu musca pe căciulă.

La ordinea zilei sunt anunțate reforme complicate. Reforma administrației publice, inclusiv cea administrativ-teritorială. Reforma guvernului. Reforme pe cât de grele și dureroase, pe atât de necesare. Inițiative îndrăznețe ale unei guvernări, care are, practic, numai doi ani până la următoarele alegeri parlamentare. Aceste reforme poartă un caracter sistemic și au nevoie cel puțin de stabilitate și liniște în societate. Opoziția, însă, și de data asta scoate sabia. Păcat. Păcat de lumea indusă în eroare și de risipa de efort, demnă de o cauză mai bună.