Am terminat de citit „Jucătorul de șah” de Doinaș și m-am ridicat în picioare. Mi-am luat tricolorul de pe bancă, și ,brusc, mi s-a făcut o foame de lup. Cât timp l-am citit pe Doinaș, nu am simțit nici pe dracu, dar după ce l-am băgat în geantă, am simțit că mi-au mas șoarecii în burtă.

Îmi era o foame că nu vedeam pe unde merg. Cu toate astea, am luat-o ață înainte, dar nu pentru că înainte era mai bine, pe naiba a fost mai bine, ci pentru că înainte se afla cafeneaua „Guguță”, unde aș fi putut și eu păpa ceva. Îmi chiorăiau așa de tare mațele că o femeie foarte frumoasă care plutea în fața mea și-a întors fermecătorul ei cap blond și mi-a aruncat o ocheadă dezaprobatoare. Eu eram bucuros că m-a privit și mai puțin îmi păsa de ce.  Din cauza foamei însă, nu am putut-o ajunge din urmă, și ea a dispărut printre trecătorii din fața mea. Mi se lihni de-a binelea și m-am sprijinit în lancea tricolorului, ca să nu cad în mijlocul trotuarului.

Versurile lui Doinaș mi-au bușit în minte și mi-am revenit.

Am făcut un pas, al doilea, al treilea și m-am înscris în puhoiul de oameni care trecea strada. Cafeneaua „Guguță” scânteia în depărtare. O vedeam dintre crengile copacilor și am iuțit pașii. Cu tricolorul pe umăr, am trecut prin fața Bibliotecii Orășănești „Jdanov” pe care fâlfâia un drapel roșu și m-am oprit la semafor unde tot roșu era. În timp ce așteptam să se facă verde, mi-am ridicat tricolorul deasupra capului și am început să-l flutur cu putere de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, întors cu fața spre steagul roșu arborat pe fațada clădirii. Un bărbat cu o căciulă de miel în cap a trecut pe lângă mine privindu-mă cu admirație, iar o femeie între două vârste s-a oprit și mi-a zâmbit. Doi vlăjgani în blugi însă mă fulgerau cu niște ochi debordând de ură și de răutate. S-a făcut verde. Am traversat strada fluturând steagul deasupra capului. Și zdrahonii au trecut strada, luându-se după mine spre „Guguță”. Le simțeam respirația fierbinte în ceafă și am băgat cărbuni. Dar și ei au mărit pasul. Unul mi-a strigat să mă opresc, dar eu am început să fug. Când am intrat în cafenea, cu tricolorul pe umăr,  nu doi, dar vreo cinci tipi au năvălit după mine, și toți erau foarte zborșiți și s-au îndreptat direct spre mine, m-au înconjurat chiar când mă îndreptam spre o masă, și unul s-a repezit să-mi smulgă steagul din mână, iar altul să mă pocnească, și ambii strigau:

-Șo, blea, tebe ne nravitsea Sovetskii Soiuz. 

Am folosit tricolorul acela pe post de lance, ținându-i la distanță. Dar tipii nu s-au lăsat și unul dintre ei a reușit să-mi tragă un pumn în piept și să mă doboare la podea. Am căzut, dar nu am lăsat din mână tricolorul.

Loazele m-au împresurat. Dar când erau gata din nou să mă lovească, câțiva tineri cu căciuli de miel în cap au sărit între mine și ei, și secăturile alea au bătut în retragere, însă nu au plecat și din cafenea.

Tinerii cu căciuli de miel în cap m-au invitat să iau loc la masa lor și eu i-am urmat recunoscător. Mi-am pus steagul pe scaun și mi-am comandat o mămăligă cu brânză. Ce foame îmi mai era.

Cu toate că ei deja au mâncat, nu au plecat până nu mi-am golit și eu farfuria. Vlăjganii ăia în blugi mă priveau galben de la o masă vecină, dar nu au îndrăznit să se apropie.  După cum nu au cutezat să se ia de noi nici tipii de la masa de vizavi, care ne făceau fasciști și ne amenințau cu pumnii. Noii mei prieteni m-au însoțit afară și ne-am despărțit doar după ce am lăsat departe în urmă cafeneaua „Guguță”.

M-am așezat pe o bancă din parcul „Pușkin”, mi-am pus tricolorul alături și mi-am scos Doinaș din geantă. Acum, după ce am mâncat,  „Jucătorul de șah” mi se părea și mai frumoasă.

Era 27 auguist și, peste un an de zile, Uniunea Sovietică avea să înceteze să mai existe.