Dimineaţa de ieri probabil că i-a liniştit pe mulţi ucraineni. Atât Poroşenko, cât şi Putin, au anunţat că urmează un amistiţiu în estul Ucrainei. Nu e prima oară când Putin declară că vrea pace, de fapt, dacă-i urmărim vorbele, nu faptele, cred că Putin pare cea mai pacifistă persoană din univers.  Dar, cum era de aşteptat, n-a trecut mult până preşedintele Rusiei „s-a răzgândit”. La început, un comunicat în care se spune că Rusia nu poate controla situaţia, pentru că „nu este parte a conflictului”. Ar fi fost culmea ca măcar o dată în istorie Rusia să nu nege că e un stat agresor într-un conflict militar.

Mi-e foarte clar că Putin e la sfârşitul carierei, într-o „bună” tradiţie sovietică, când preşedinţii se ridică de pe scaun şi în urma lor rămâne o pată udă. Nici nu trebuie să treacă o zi ca să aflăm că înţelegerile lui nu au vreo valoare şi că ne serveşte continuu minciuni. Pe de-o parte nu recunoaşte războiul în care şi-a implicat ţara, pe de alta recunoaşte impotenţa. Nu ştie capul ce-i fac picioarele. Putin minte atât de senin, că aproape îl crezi că habar n-are că în Ucraina zi de zi trece tehnică militară şi soldaţi din Rusia. Pe cât de senin, pe atât de senil, ca în bancuri: preşedintele Rusiei plânge la intonarea imnului ţării sale în Mongolia. Plânsul poate avea şi altă explicaţie: Putin se gândea de fapt la URSS, doar melodia imnului e aceeaşi.

După anunţul cu pacea, în drum spre Mongolia, Putin schiţează o ciornă, un „plan” de armistiţiu. Acest „plan” ne arată că nimic nu s-a schimbat, că Rusia îşi doreşte în continuare estul Ucrainei. Să rămână cel puţin ca Transnistria noastră.

Trei puncte din planul lui Putin ţin de retragerea armatei ucrainene la o distanţă respectabilă. De fapt înseamnă cedarea Estului. Un punct „umanist” cu schimbarea prizonierilor, altul cu „monitorizare internaţională”, iar internaţional în capul lui înseamnă rusesc. Alt punct constă în „deschiderea coridoarelor umanitare”. Aţi văzut cum e: intră TIR-urile goale, însoţite de militari, jefuiesc uzinele de armament din Ucraina şi se întorc înapoi pline. Ultimul punct ţine de trimiterea „brigăzilor” care să refacă ce s-a stricat. Păi a mai intrat o „brigadă”, pe care Rusia zice că n-o mai poate controla, câte ar mai trebui „pentru pace”?

În timp ce ruşii sunt preocupaţi de ocuparea Ucrainei, Statul Islamic le ameninţă direct preşedintele şi ţara. Lui Putin i-ar trebui urgent un plan. De apărare, nu de ocupaţie.