Slovenia vrea să limiteze la 580 numărul migranților care intră zilnic
Slovenia a anunțat vineri că vrea să limiteze la 580 numărul de migranți autorizați să tranziteze teritoriul său, în virtutea unui acord încheiat săptămâna trecută în cadrul unei reuniuni a reprezentanților poliției din țările din Balcani, relatează Agerpres cu referire la AFP și Reuters.
''Responsabilii poliției din țările balcanice care au participat la reuniunea din 18 februarie s-au angajat să respecte plafonul de circa 580 de migranți pe zi'', a declarat pentru AFP Vesna Drole, purtătoare de cuvânt al Ministerului sloven de Interne, care i-a cerut vecinului său croat să respecte această cotă zilnică.
Șefii de poliție (din Slovenia, Austria, Macedonia, Serbia și Croația) ''au obligația de a limita zilnic tranzitul prin țările Balcanilor de Vest la un număr care va permite un control al fiecărui migrant în conformitate cu regulile Schengen'', se spune într-un comunicat al poliției slovene, citat de Reuters.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md