UPDATE // Înșelătorie - propagandiștii ruși au rămas la Moscova
Directorul agenției „Novosti-Moldova”, Vladimir Novosadiuk, neagă că directorul general al postului „Russia Today”, Dmitri Kiselev, și prezentatorului rus de televiziune Andrei Kondașov, care urmau să prezinte azi documentarul propagandistic „Crimeea. Calea spre Patrie” («Крым. Путь на Родину»), ar fi intenționat să vină la Chișinău. În același timp, el confirmă că a fost convocat în această dimineață la Serviciul de Informații și Securitate.
Solicitat de Deschide.md, Novosadiuk a evitat să ne spună care a fost tema discuției cu ofițerii de securitate, declarând că întrebările noastre „sunt nepotrivite.”El afirmă că difuzarea filmului în Moldova ar fi fost contramandată de „lipsa semnalului”.
Totodată, Vladimir Novosadiuk ne-a anunțat că se află acum, împreună cu alți jurnaliști, la Ambasada Federației Rusiei.
Anterior, surse avizate au comunicat redacției noastre că autoritățile moldovene ar fi pregătite să interzică accesul lui Kiselev și și Kondrașov dacă ar fi dorit să ajungă la Chișinău, după ce, ieri, agenția „Novosti-Moldova”, filială locală a agenției ruse RIA „Novosti”, anunțase printr-un comunicat participarea celor doi la prezentarea documentarului „Cremeea. Calea spre Patrie” în Moldova.
Documentarul „Crimeea. Calea spre Patrie” a fost difuzat în premieră duminică, pe 15 martie, de postul federal Rossia 1, cu ocazia aniversării unui an de la anexarea peninsulei, pe care administrația de la Kremlin o marchează cu mult fast. Realizarea acestei producții a durat 8 luni, timp în care președintele rus, Vladimir Putin, a oferit autorilor două interviuri unde dezvăluie fără ocolișuri detalii ale raptului teritorial comis împotriva Ucrainei, recunoaște că a coordonat personal operațiunea de „salvare” a fostului lider de la Kiev, Viktor Ianucovici, dezvăluie misterul „omuleților verzi” și afirmă că, de dragul Crimeii, era gata să pună arsenalul nuclear rus în stare de alertă maximă.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md