(Surse) AIE 3 ”pune cruce” pe Maia Sandu // PLDM caută alt candidat
PLDM va trebui să caute o altă candidatură la funcția de premier. Asta după ce Maia Sandu ”a pus pe masă” negociatorilor condițiile, în schimbul cărora ar accepta această responsabilitate. Se pare, însă, că partenerii PLDM de alianță consideră pretențiile ei exagerate.
Surse avizate, din cercul negociatorilor, au comunicat pentru Deschide.MD că la ultima ședință, care s-a desfășurat astăzi la sediul PD, au fost discutate condițiile înaintate de Maia Sandu care prevăd mazilirea procurorului general, Corneliu Gurin, în locul căruia vrea un procuror european, dar și a guvernatorului BNM, Dorin Drăguțan, locul căruia ar urma să fie ocupat de fost ei colegă de la Banca Mondială, Veronica Bacalu.
De asemenea, Maia Sandu le-ar fi solicitat liderilor celor trei partide din AIE 3 să garanteze aplicarea unui program de reforme reale, printr-un angajament semnat la sediul reprezentanței de la Chișinău a Băncii Mondiale.
Nu în ultimul rând, ea și-ar fi revendicat dreptul de a alege singură miniștrii care vor face parte din componența viitorului Guvern.
Această pretenție, se pare, i-a iritat cel mai mult pe reprezentanții PD și PL, care spun că Maia Sandu nu înțelege probabil ce înseamnă un Guvern de alianță. La fel, PLDM a fost atenționat că Procuratura și Banca Națională sunt instituții subordonate parlamentar și, drept urmare, ea nu poate în niciun caz înainta pretenții cu privire la aceste funcții.
Drept urmare, PD ar fi refuzat categoric să susțină candidatura Maiei Sandu la funcția de premier. Urmează ca PLDM să aleagă o altă candidatură, între Valeriu Streleț și Natalia Gherman, primul fiind cotat cu mai multe șanse decât actualul prim-ministru interimar, spun sursele noastre.
Amintim că, după ultima rundă negocieri, reprezentanții PL și PLDM au părăsit sediul PD fără să facă vreo declarație de presă. Vicepreședintele PLDM, Valeriu Streleț, ne-a spus că, cel mai probabil, toate declarațiile vor fi făcute mâine.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md