News alert // Şapte deputaţi, daţi afară din fracţiunea PLDM
Deputaţii George Mocanu, Mihaela Spătaru, Vladimir Hotineanu, Ştefan Creangă, Aliona Goţa, Nae-Simion Pleşca şi Ion Balan nu mai fac parte din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
"Parlamentarii au fost excluşi din fracţiune, deoarece au încălcat prevederile statutare şi au ignorat hotărârile organelor de conducere a partidului", se arată într-un comunicat al remis Deschide.MD.
Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul şedinţei fracţiunii parlamentare a PLDM.
Astfel, grupul parlamentar al PLDM rămâne cu 11 deputaţi.
Totodată, Partidul Liberal Democrat din Moldova dezaprobă metodele obscure şi modul prin care a fost învestit guvernul condus de Pavel Filip. "Constatăm că s-au admis grave abateri de la normele constituţionale şi rigorile regulamentare în procesul de învestire şi inaugurare a echipei guvernamentale.Declarăm că votul celor 57 de deputaţi pentru învestirea guvernului Filip nu reprezintă voinţa cetăţenilor Republicii Moldova exprimată la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, deoarece majoritatea menţionată a fost constituită prin traseism şi corupere politică.".
PLDM anunţă că nu-şi asumă responsabilitatea politică pentru activitatea „celor 3 ministere şi unui viceprim-ministru" care, chipurile, sunt conduse de reprezentanţi ai echipei noastre.
Un alt anunţ este că PLDM se solidarizează cu protestul paşnic al cetăţenilor, pronunţându-se ferm împotriva violenţelor, provocărilor şi devastărilor edificiilor publice.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md