Voronin îi răspunde lui Reşetnicov cu un mesaj video plin de apropouri
Liderul PCRM îi răspunde lui Artur Reşetnicov la scrisoare plină de acuze şi reproşuri pe care ultimul i-a trimis-o în dmineaţa zilei de ieri. Răspusul lui Vladimir Voronin pentru fostul său coleg de partid şi de fracţiune, este unul alambicat şi plin de apropouri care fac trimitere la un caz tragic din viaţa lui Artur Reşetnicov când a fost răpit şi bătut pentru a oferi materiale compromiţătoare despre Vladimir Voronin. Liderul PCRM consideră că scrisoare deschisă pe care i-a adresat-o ieri Reşetnicov este nimic altceva decât un răspuns pentru agresorii săi din 2010.
"Artur Reşetnikov şi-a dat poalele peste cap şi a răspuns la o întrebare apropo de care, acum câţiva ani, a fost torturat la propriu de către nişte necunoscuţi. "Scrisoarea deschisă", pe care i-a adresat-o liderului PCRM şi care a fost difuzată la 4 februarie prin intermediul reţelelor de socializare este, totodată, şi un răspuns torţionarilor săi din noiembrie 2010, după cum îi reprezintă şi dorinţa de a le arăta noilor săi stăpâni, care l-au achiziţionat nu demult, de ce este în stare. Cică, el ştie tot despre Voronin: şi în care vile anume face vizite, la ce oră şi cu cine ia micul dejun şi prânzul, despre ce şi cu cine se tocmeşte... În genere, Reşetnikov doar asta a făcut în anii de muncă la Preşedinţie şi în aparatul CC: l-a urmărit pe liderul PCRM, adunând, amănunt cu amănunt, materiale compromiţătoare.
Iar în 2010, după toate probabilităţile, nu dispunea în acest sens de datele trebuitoare, nu reuşise să le adune. În secvenţa video postată mai jos (şi datând din 22 noiembrie 2010), conform mărturisirilor lui Reşetnikov însuşi, el a fost răpit de nişte necunoscuţi care, mai multe zile în şir, îl forţau "prin diferite mijloace" să depună mărturii infamante asupra lui Voronin. Dar el, ca să vezi, n-a cedat, s-a ţinut stoic. Cu cătuşe pe mâini şi legat la ochi, a îndurat bărbăteşte torturile, una după alta... Dar nu s-a clătinat, a rezistat până la capăt. Ei, bine, să ne amintim cum a fost", scrie într-un mesaj scris pe pagina oficicală a PCRM.
Deputatul Artur Reşetnicov, fost şef al Serviciului de Informare şi Securitate, a fost bătut de către necunoscuţi în seara de 22 noiembrie, 2010. Reşetnicov afirma atunci că a fost răpit şi torturat, pentru a oferi materiale compromiţătoare despre Vladimir Voronin. Incidentul în jurul orei 16.00, lângă teatrul Luceafărul din centrul Chişinăului.
Ulterior concluzia primului raport de expertiză medico-legală arată că Artur Resetnicov, nu a simulat tragedia, el a fost într-adevăr agresat, însă nu a fost drogat. În urma examinării corporale, medicii au descoperit câteva zgârieturi pe capul victimei şi la genunchi, precum şi o vânătaie la umărul stâng.
Ieri dimineaţă, Artur Reșetnicov i-a expediat o scrisoare liderului PCRM, Vladimir Voronin. Una în care îi așterne întreg "rechizitoriul" care a dus la îngroparea Partidului Comuniștilor în cimitrul politicii moldovenești. Una dintre acuzele "cu ecou" în acest răvaș este faptul că Voronin se conduce după princpiul egoist: Eu te-am creat, eu te distrug.
Detalii: Reșetnicov i-a scris lui Voronin
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md