„Nu-mi venea să cred! Am văzut o tânără tunsă chilug, copia lui Andrei, soţul meu în tinereţe…”

Nadia e cea mai dureroasă pierdere pentru Lilia Morari din Soroca. Sunt 14 ani de când copila a dispărut. Dacă ar fi să scrie tot ce a însemnat fiecare zi şi fiecare noapte din aceşti ani nu i-ar ajunge mii de foi. Dacă ar fi să adune toate lacrimile de durere şi de dor, vărsate până acum, ar umplea un ocean. Nu se poate bucura de viaţă. Munceşte pe rupte, nu poate să facă lucrurile pe care şi-ar dori să le facă. Cu inima frântă de durere, se întreabă mereu: „Pe unde o fi Nadiuţa mea? Oare e vie?”.

Cum a ieşit pe la amiază din casă, nu s-a mai întors

Regretă şi până azi că a trimis-o singură în ziua ceea de pomină în oraş ca să cumpere pâine şi pastile de la farmacie. Era o zi de duminică, 11 noiembrie 2001. Se aflau cu toată familia în oraşul Sevastopol din Crimeea în ospeţie la fratele soţului. Nadia era cea mai mare între cele trei surori. Avea 13 ani şi jumătate, dar arăta mai mare. Înălţimea – 1 m 70 cm, talia subţire, ochii mari şi pătrunzători. Lilia îi vorbise în acea duminică despre multe lucruri de învăţătură. I-a spus că o domniţă trebuie să ştie să se bucure de viaţă şi să nu uite că viaţa este un dar de la Dumnezeu şi trebuie trăită frumos.

Femeia povesteşte: „Locuiam la hotarul dintre două cartiere din oraş – Lenin şi Gagarin. În duminica ceea, vorbisem cu Nadiuţa despre multe lucruri. Mă asculta înţelegătoare, aproape înghiţind cuvintele. Când i-am zis să plece în oraş după pâine şi pastile, a făcut-o cu bucurie. Era un copil tare cuminte şi ascultător. Parcă-i văd şi acum zâmbetul de pe faţă. Dumnezeule! Cine să fi ştiut?! Cine să fi gândit?!… Cum a ieşit la ora 13.00 din casă, nu s-a mai întors. Când am văzut că înnoptează şi ea nu vine, am căutat-o peste tot prin împrejurimi. Tot atunci am anunţat poliţia de sector din cele două microraioane. Ne-au spus să aşteptăm. După trei zile niciun rezultat, după o săptămână, nimic. Nu mă puteam întoarce acasă fără fetiţa mea. Am stat încă vreo câteva luni în Sevastopol în speranţa că o voi găsi, dar degeaba. Soţul, care lucra în poliţie, o căuta pe toate căile posibile, dar nicio veste de nicăieri. Credeam că o să-mi ies din minţi. Am început să mă duc acolo în Sevastopol pe la mănăstiri şi biserici. Mă rugam continuu, făceam mărturisiri preoţilor…”

În ianuarie 2002, Lilia Morari s-a întors la Soroca. A făcut anunţ în presa locală, a scris la emisiunea „Jdi menea”. I-au făcut publică povestea cei de la reprezentanţa emisiunii în Republica Moldova, dar fără niciun rezultat. A scris apoi sute de scrisori la această emisiune la Moscova. Anunţul a fost făcut, dar vestea aşteptată nu a mai venit. Mereu în rugăciune, a colindat toate mănăstirile de la noi, a bătut pe la uşile autorităţilor şi porţile clarvăzătoarelor. Într-o zi, o clarvăzătoare i-a spus: „Fiica ta e vie. O să afli de ea la o sărbătoare însemnată”.

Între timp a rămas însărcinată. Voia să întrerupă sarcina, dar a avut un vis care a oprit-o. A visat că cineva îi striga să nu omoare pruncul, să-l lase să se nască în norocul Nadiei. Au trecut ani şi de la naşterea băiatului, dar ştire despre marea ei pierdere nu s-a mai aflat.

Şi-a văzut fiica într-un film

Necazurile, precum se ştie, nu vin niciodată singure. La toată durerea ei s-a mai adăugat una – a părăsit-o soţul. Amărâtă şi necăjită, părăsită de soţ, fără un loc stabil de muncă (până la pierderea fiicei a lucrat educatoare la grădiniţă), Lilia Morari şi-a pus în gând să ajungă la Moscova la racla Sfintei Matrona. Mai multă lume trecută prin suferinţă îi spunea că dacă o să se ducă la Moscova şi o să se roage la icoana Sfintei, o să i se rezolve multe probleme. A început să pună deoparte bani pentru acest pelerinaj. Mare i-a fost bucuria când Sfintele moaşte şi Icoana cu chipul Sfintei Matrona au fost aduse la începutul lunii septembrie, anul curent, la Catedrala din Soroca. Se ducea de două-trei ori pe zi şi cădea în genunchi rugându-se cu lacrimi: „Sfântă şi fericită Matronuşca! Coboară ochii tăi milostivi şi spre mine, păcătoasa, şi arată-mi unde e fetiţa mea că nu mai pot să trăiesc fără ea. Nu mă ajută nimeni s-o găsesc. Nici poliţia, nici procuratura, nici interpolul. Nici soţul, care atâţia ani a lucrat în poliţia criminală şi a descoperit cele mai grave crime, nu poate să o găsească. Nu ştiu cu ce am greşit că Dumnezeu nu vrea să mă ajute să-mi găsesc copila. Ultima nădejde mi-o pun în tine, sfântă Matronuşca…”

Pe 21 septembrie, de Ziua Naşterii Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din cursul anului religios care începe la 1 septembrie, s-a întors de la Icoana Sfintei. Voia să facă ordine prin casă şi, aşa cum obişnuia, a deschis calculatorul ca să asculte muzică. „Căutam ceva frumos pe Youtube. Deodată mi s-a aruncat în ochi un filmuleţ ‘Roabe ruseşti în Turcia’. Cu emoţie am început să privesc. Era vorba despre o fată, Irina, vândută la turci. Zic, Doamne, poate o văd şi pe Nadea mea. Nu aveam răbdare să privesc tot. Ceva parcă mă împingea să mişc cursorul către finalul filmului. Nu-mi venea să cred! Pe ecran a apărut o tânără tunsă chilug, copia lui Andrei, soţul meu în tinereţe. Nasul, gura, mâinile, mersul – leit soţul meu în tinereţe! Am început să răcnesc: Nadeaaa!

S-o ajutăm pe Lilia Morari să-şi găsească fiica

Tremurând toată, am dat de la început secvenţa şi ascultam vorbele autorului filmului, jurnalistul rus Arcadie Mamontov, care spunea că pe această fată o cheamă Lidia şi este din Moldova. Şi-a pierdut minţile, atunci când stăpânul a dat-o pe mâna curzilor. Doi ani a fost prostituată plătită, dar la momentul realizării filmului, august 2012, era prostituata plajei. Deservea fără plată câte 10-20 de bărbaţi pe noapte. Arcadie Mamontov şi-a încheiat filmul cu cuvintele: „Poate pe această tânără o vede mama sau tatăl ei, prietenii sau cunoscuţii. Ajutaţi-o să iasă din acest iad, aşa cum am ajutat-o noi pe Irina noastră. Vedeţi că nici poliţia, nici Interpolul nu au putut s-o ajute”. De vreo zece ori, fără să mă depărtez de calculator, am privit acest segment de film şi mă tot întrebam, de ce Lidia, dacă e Nadia? Apoi mi-am amintit cum îi spuneam că numele meu de botez este Lidia. Şi mi-am explicat că, după toate chinurile prin care a trecut, o fi uitat sărmana şi cum o cheamă. Poate că nu a uitat de numele meu de botez şi răspunde la acest nume…”

Convinsă sută la sută că e fata ei, Lilia Morari şi-a anunţat mai întâi soţul, care locuieşte la Moscova, apoi rudele apropiate. După ce au privit filmuleţul, toţi au zis că nu au nicio îndoială, fata din episodul final e Nadia. Soţul a luat legătura cu autorul filmului, apoi cu ambasada Turciei la Moscova. După câteva zile i-au răspuns că nu au dat de urmele ei. Dar Lilia nu se poate linişti. Vrea să se ducă personal în Turcia, însoţită de un cetăţean turc stabilit la Soroca. Vrea să ajungă pe plajele din Antalia, unde a fost văzută fiica ei care are acum 27 de ani. Inima îi spune că o s-o găsească.

 Adevărul e că doamna Lilia nu are bani pentru a întreprinde această călătorie. Haideţi s-o ajutăm să-şi împlinească gândul, să ajungă în Turcia. Poate într-adevăr îşi găseşte fiica. Dăruiţi atât cât puteţi. Relaţii la telefoanele: 0230 33579 (Lilia Morari) 068471744 (sora Nadiei).

Acesta este filmul în care Lilia şi-a recunoscut fiica. Imaginea fetei apare la sfârşit, ultima secvenţă.

Sursa: Jurnal de Chișinău