Poliția cere ajutorul pentru a găsi persoanele violente de la protest
În timpul protestului din 24 aprilie, curent, unii manifestanți violenți au atacat cordonul viu, format din polițiști, agresând oamenii legii, informează IGP.
Manifestând un comportament agresiv, aceștia au deteriorat echipamentul din dotare al polițiștilor, dar și uniformele acestora. Ca rezultat, protestatarii au cauzat Poliției un prejudiciu material în sumă de aproximativ 8000 lei.
Poliția, în colaborare cu Procuratura Generală întreprinde acțiuni de urmărire penală în vederea identificării persoanelor care au încălcat legea și au instigat la acțiuni violente. Astfel, la moment au fost identificate mai multe persoane care au participat activ la acțiunile violente din 24.04.2016, acestea fiind audiate în cadrul cauzei penale inițiate pentru dezordini în masă. Persoanele care se fac vinovate, riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 8 ani.
Reamintim, că în urma altercațiilor dintre polițiști și protestatari, în total, au avut de suferit 43 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor la identificarea persoanelor care au participat activ la organizarea dezordinilor în masă și acte de violență în timpul protestelor din 24 aprilie, curent.
În acest sens,poliția roagă să apelați la nr. de telefon 902 sau să trimiteți un e-mail pe adresa:[email protected]
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md