Repetiții parada militară/Bd.Ștefan cel Mare, blocat pentru patru zile
Timp de patru zile traficul rutier va fi sistat pe bulevardul Ștefan cel Mare. În această perioadă traficul rutier va fi oprit pentru câteva ore pe o porțiune mai întinsă a bulevardului iar în cea mai mare parte a zilei perimetrul Pieții Marii Adunări Naționale va fi blocat.
Viceprimarul Nistor Grozavu a declarat în cadrul ședinței primăriei de astăzi că pe data de 24, 25 și 26 august vor avea loc repetții generale pentru parada militară cu ocazia Zilei Independenței, iar pe 27 august se va desfășura parada propriu zis.
„În primele trei zile traficul rutier va fi sistat de la universtitatea de medicină până la strada Ismail între orele 08:00 până la 10:00 iar în PMAN va fi sistată până la 14:00. Totodată vom acționa în dependență de cum vor evolua lucrurile. Dacă se vor reține repetițiile atunci traficul rutier va fi blocat mai târziu și va fi deblocat mai târziu. Atât poliția cât și Ministerul Apărării vor gestiona aceste situații și imediat cum va trece ultima unitate de tehnică care va participa la paradă va fi deblocat Ștefan cel Mare”, a spus Grozavu.
Viceprimarul a adăugat că traficul rutier va fi redirecționat pe străzile adiacente bulevardului Ștefan cel Mare.
Amintim că săptămâna trecută a fost pus un marcaj mai special pe Bd. Ștefan cel Mare, acest lucru a dat mare bătăi de cap șoferilor din capitală dar și internauților nemulțumiți de modul cum a fost făcut acest marcaj. Ulterior șeful Secției securitate a circulației Rutiere din cadrul INP, Petru Spânu adeclarat pentru Deshide.MD că marcajul este destinat antremenentelor pentru parada militară, ulterior acesta nu va mai exista după ce va fi aplicat ultimul strat de asfalt pe șosea.
Vezi detalii aici: A fost dezlegat misterul marcajului ciudat din PMAN
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md