Primar din raionul Florești, reținut de CNA pentru trafic de influență
Primarul din Rădulenii-Vechi, Floreşti, reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie pentru 72 de ore ca urmare a faptului că a pretins de la un localnic 9000 de lei pentru a determina Camera de Comerţ şi Industrie din Soroca să subestimeze valoarea unor imobile.
În denunțul său, un cetățean a invocat faptul că primarul, împreună cu un fost angajat al Consiliului raional Floreşti, ar fi pretins 9 000 de lei sub pretextul că ar putea influența un funcționar de la Camera de Industrie şi Comerţ Soroca să evalueze la un preț micșorat niște bunuri imobile. Parte a „înțelegerii" era şi influențarea membrilor comisiei de licitație pentru ca, în cele din urmă, denunțătorul să fie desemnat câștigător.
Astfel, primarul a fost documentat la primirea banilor estorcaţi şi transmi sub controlul CNA. Funcționarul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pe un termen de 72 de ore.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2), lit.b) Cod Penal.
Dacă va fi găsit vinovat, primarul riscă închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de la 60 000 la 80 000 de lei.
Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
Ai nevoie de publicitate online? Vezi aici OFERTA de amplasare de publicitate pe Deschide.md